Grass Valley prezintă tehnologiile de procesare GV Engine & Platform


Grass Valley va prezenta noile sale tehnologii de procesare media în timp real ce se adresează infrastructurilor de televiziune ce au nevoie de flexibilitate și scalabilitate la HPA Tech Retreat 2018, o expoziție ce va avea loc în Palm Springs, California, SUA. În prezentarea făcută de Grass Valley, vizitatorii vor putea vedea workflow-ul HDR bazat pe camere, multiviewere, monitoare și multe alte echipamente Grass Valley.


"HPA Tech Retreat este o expoziție dedicată tehnologiilor noi și în creștere, așa că nu există loc mai bun în care să demonstrăm noile tehnologii Grass Valley. Nu numai că ne expunem noile produse, dar noile componente de tehnologie vor lua soluțiile și fluxurile de lucru existente și le vor duce la un alt nivel. Următorul mare trend este întotdeauna aproape în industria noastră, iar soluțiile Grass Valley sunt pregătite pentru viitor." a declarat Steve Stubelt, vicepreședinte de vânzări, Grass Valley.


Baza noii generații de produse Grass Valley pentru fluxuri de lucru extrem de rapide de procesare media este suita de componente tehnologice GV Engine & GV Platform, tehnologii ce vor fi demonstrate pe parcursul expoziției. GV Engine este un engine de procesare bazat pe software ce a fost optimizat să livreze conversii în timp real cu latență redusă, procesarea, generarea și stocarea fluxurilor media bazate pe SMPTE 2110 și SDI. GV Platform este o platformă de management bazată pe microservicii ce oferă unelte pentru accesarea și administrarea facilă a engine-urilor de transformare media scalabile bazate pe CPU și FPGA. La HPA Tech Retreat 2018, Grass Valley va avea un GV Engine ce va reda multiple stream-uri media HDR 1080p drept conținut sursă, și un alt GV Engine ce va face downmapping/downconversie de la 1080p HDR la 720p SDR, precum și alte procese de transformare.


O sursă live adițională va fi o suită de camere LDX86N HD/3G/4K High Speed și o stație de bază XCU Universe UXF SDI/IP ce vor genera conținut 1080p PQ și 1080p HLG. Pentru a demonstra infrastructura flexibilă IP a Grass Valley, un multiviewer Kaleido-IP va fi expus și va primi toate semnalele IP HDR și SDR și le va afișa pe un monitor 4k HDR. Toate sursele, destinațiile și engine-urile de procesare vor fi conectate la un switch IP Cisco 3000 pe o infrastructură COTS.