De ce ne place C100 Mark II


În ultimul timp există concepția, oarecum greșită, că o cameră nouă trebuie să tragă 4K. Tot acești oameni au fost dezamăgiți când au aflat că C100 Mark II nu va trage 4K. C100 Mark II, însă, are alte avantaje: e concepută special pentru utilizarea de tip "run and gun", pentru oamenii care crează conținut pentru web și filmează evenimente. Pentru acești utilizatori, 4K-ul e mai repede un impediment decât un avantaj. Unul dintre avantajele lui C100 Mark II este stocarea pe carduri SD, ieftină și fiabilă, acumulatorul care ține foarte mult, uneori chiar și o zi întreagă fără să îl înlocuiești. Dacă introduci 4K în ecuație, stocarea devine mai scumpă, timpii de înregistrare devin mai mici și durata de viață a bateriei va scădea. Desigur, capacitatea de a trage 4K e excelentă, dar e departe de a fi esențială.


C100 Mark II este foarte simplu de folosit și vine pregătit cu tot ce ai nevoie. Un test bun pentru cameră este capacitatea de a o folosi de prima oară când pui mâna pe ea fără să citești manualul de instrucțiuni. C100 excelează la acest capitol, schimbarea funcțiilor de bază cum ar fi ISO, ND, timpul de expunere și balansul de alb e extrem de ușoară. C100 Mark II are un ecran LCD flip out și un vizor pe care îl poți folosi cu succes oricând, mai ales pe vreme însorită.


În ceea ce privește calitatea construcției, C100 Mark II este extrem de solid, chiar și ecranul LCD și vizorul părând foarte durabile și greu de stricat. Mânerul detașabil se atașează via unei patine și este foarte sigur.


Dual Pixel Autofocus (DAF) este, probabil, caracteristica cea mai importantă a lui C100 Mark II. Această funcție oferă un autofocus continuu atunci când se folosesc anumite obiective Canon EF. Această caracteristică prioritizează menținerea unei focalizări clare și oferă, în același timp, o mișcare de autofocus naturală și lină cu ajutorul anumitor obiective EF - mai ales cu cele de generație nouă cu STM, ce oferă o operare mai lină și mai puțin zgomotoasă.


Pe partea de audio avem intrări XLR pe mânerul camerei, dar dacă vreți să faceți camera mai mică puteți elimina mânerul și puteți înregistra audio în continuare.


Durata de viață a acumulatorului e fenomenală. Am lăsat camera pornită chiar și când nu înregistram și după câteva ore încă aveam mai mult de 50% din capacitatea acumulatorului. Doi acumulatori ar trebui să ajungă și pentru cele mai solicitante situații.


Camera stochează pe carduri SD accesibile ca preț și chiar și un card de 64 GB va stoca mai mult de 5 ore de filmare 1080p/24P. Există două sloturi de card SD și puteți alege să înregistrați pe amândouă în același timp dacă doriți. Dacă nu trageți pe ambele carduri simultan, cele 2 carduri SD vă vor oferi în jur de 11 ore de înregistrare, așa că nu trebuie să vă îngrijorați că ați rămâne fără spațiu de stocare.


Calitatea imaginii este EXCEPȚIONALĂ. Profilele de Imagine asigură o corelare mai ușoară in post-producție cu aparate foto și camere video de alt brand. Curbele de culoare ce pot fi ajustate manual și fin, pot obține o imagine vie si clară, indiferent că vorbim de lumina soarelui de la 14.00 ziua, sau că vrem ăa filmăm în toiul nopții pe o strada lăturalnică.


În concluzie, Canon C100 Mark II este o cameră extrem de capabilă cu un sistem de autofocus incredibil, ușurință de utilizare, durată de viață a acumulatorului excepțională și o calitate a imaginii de nota 10.