Camerele Grass Valley LDX 86N aleasă de o companie de închirieri din Germania


Compania Qvest Media, lider pe piața de închirieri de echipamente profesionale video și audio din Germania, Austria și Elveția a decis să își extindă portofoliul de produse cu camera sistemele de cameră 4K UHD cu conectivitate IP LDX 86N și cu stațiile de bază XCU Universe UXF SDI/IP.


Încă din luna octombrie, Qvest Media a început să le ofere clienților săi sistemele de cameră Grass Valley LDX 86N. Noile sisteme de cameră din seria LDX 86N HD/3G/4K High Speed, alături de stația de bază XCU Universe SDI/IP sunt disponibile atât pentru închiriat pe termen scurt, cât și pentru termen mai lung în cazul producțiilor pe termen mediu și lung. Pe lângă 3G-SDI, camera LDX 86N 4K UHD are și suport UP SMPTE ST 2110 și 12G-SDI.


Alegerea camerelor a trebuit făcută între mai multe camere IP și 4K, deoarece aceste standarde sunt viitorul industriei, conform Qvest Media. Compania remarcă faptul că SMPTE ST 2110 este standarudl pentru IP, deschizând noi posibilități în producția și distribuția de conținut de înaltă rezoluție.


"Extinderea parteneriatului nostru cu Grass Valley și investițiile pe care le-am făcut în camere 4K și IP au fost alegerile corecte. Este următorul nostru pas în viitorul broadcast-ului și a producției media. IP-ul și 4K-ul sunt două standarde din ce în ce mai întâlnite, ce câștigă importanță pe zi ce trece în mediile de producție live. De acum înainte, clienții noștri pot beneficia de cele mai noi tehnologii și sisteme din domeniu ce îi ajută să își facă treaba zilnică mult mai ușor." a declarat Alexander Hogrefer, director Qvest Media.


Camera Grass Valley LDX 86N 4K este proiectată special pentru transmisiunile în direct, în special pentru producțiile sportive, dar și pentru producțiile de studio. Această cameră high-end oferă și achiziție tradițională HD/3G, cât și captură 4K UHD.


La fel ca și celelalte camere Grass Valley, LDX 86N 4K poate fi extins la nevoie cu ajutorul licenței opționale GV-eLicense la un frame rate 6X HD și 3X HD/3G. Stația de bază XCU Universe UXF este dezvoltată să satisfacă nevoia specială de lățime de bandă a cemerei LDX și pentru a susține operațiunile de mare viteză, precum și HDR. În plus, noua stație de bază combină funcționalitățile baseband, 3G, 12G SDI și IP într-un dispozitiv hibrid.


Thomas Weigold, manager de vânzări Grass Valley a declarat: "Punem mare preț pe colaborarea noastră de lungă durată cu Qvest Media, unul dintre partenerii noștri importanți, și pe ajutorul lor în ceea ce privește producția de evenimente cu cele mai noi echipamente Grass Valley. Suntem încântați că Qvest Media este prima companie de închirieri din Germania care are camera LDX 86N 4K cu suport IP în portofoliu. Împreună putem satisface o piață mai mare și ne putem ghida clienții către producerea viitoarelor evenimente în rezoluție 4K și cu conectivitate IP."