Acumulatorii CINE de la Anton Bauer


Gama de acumulatori Cine de la Anton Bauer se remarcă prin folosirea unei forme care e în ton cu aceea a camerelor moderne de cinema. De asemenea, ele oferă o serie de caracteristici ce fac filmările mai ușoare.


Acumulatorii sunt o temă importantă de discuție, chiar dacă nu e una din cele mai interesante. Cu diferitele forme și mărimi în care vin camerele moderne de cinema, varietatea imensa de acumulatori pe care îi folosim e pur și simplu amețitoare. Viewfinderele externe, monitoarele, gimbal-urile și alte accesori pot folosi cu ușurința 5 tipuri diferite de acumulatori pe un singur setup de cameră, dacă nu avem în vedere soluțiile de alimentare.


Acumulatorii V-lock și Gold Mount sunt de mult timp standardul în industria de broadcast a camerelor mai mari, cunoscând o "renaștere" deoarece pot organiza haosul de acumulatori al zilelor noastre. Un singur acumulator are suficientă putere pentru a alimenta atât camera, cât și celelalte accesorii folosind, spre exemplu, un port D-Tap.


În orice caz, majoritatea soluțiilor de acumulatori de pe piață nu sunt deloc creative, neschimbându-se foarte mult în ultimele decenii în afară măririi de capacitate sau schimbările de mărime pentru a se conforma regulamentelor transportului aerian.


Atunci când am auzit de noua gamă de acumulatori Anton Bauer Cine, am fost intrigat. De forma unui mic cub, este primul acumulator care nu arată ca o cărămidă și se potrivește mânușă pe majoritatea camerelor moderne de cinema.


Citirea procentajului de încărcare al acumulatorului este mult mai precisă decât niște beculețe pe marginea acumulatorului sau decât tensiunea afișată în camera. În testele noastre, valoarea procentajului a scăzut în mod uniform pe măsură ce acumulatorul se descărca, ceea ce înseamnă că citirea este foarte precisă cât timp consumul de curent al setupului tău e constant.


Personal, cred că cea mai interesantă caracteristică a acumulatorilor cine este afișajul de "timp rămas până la descărcare" ce se afișează imediat ce pornești camera. Display-ul acumulatorului îți va spune în mod exact cât timp mai ai până la descărcarea acumulatorului sub consumul actual de curent. Dacă adaugi mai multe device-uri via D-Tap, display-ul se va ajusta în timp real. Aceasta caracteristică este extraordinară pentru că vei știi la secundă timpul rămas până rămâi fără baterie.


Gama Anton Bauer Cine este disponibilă în modele de 90 și 150 W/h în aceeași dimensiune fizică, cea mai puternică fiind puțin mai grea. Forma acestor acumulatori le va permite folosirea pe camerele montate pe gimbal-uri, acolo unde acumulatorii stil cărămidă sunt prea înalți pentru a permite un set complet de mișcări ale camerei.


În concluzie, gama Cine de la Anton Bauer arată foarte bine și are caracteristici ce fac viața utilizatorului mai ușoară, ceea ce nu poate fi spus despre multe alte soluții de acumulatori de pe piață.